Colectie de povestiri inspirate din realitatea de zi-cu-zi

12 feb. 2010

Top 10 locuri din lume unde este aproape imposibil sa ajungi

10. Mezhgorye

Rusia ascunde un adevărat proiect subteran în caz de război nuclear. Muntele Yamantau şi oraşul Mezhgorye (cunoscut sub numele de Beloretsk-15 şi Beloretsk 16) adăpostesc unul dintre cele mai mari secrete ale Rusiei. Proiectul de sub Muntele Yamantau a fost asociat cu aşa-zisa "Mână Moartă". Adică puterea de comandă nucleară şi sistemul de control al rachetelor strategice, potrivit Dreyx.com.

9. Arhivele secrete ale Vaticanului

Arhivele secrete ale Vaticanului, care sunt pe-atât de vaste pe cât de vechi. Ca şi Biblioteca Vaticanului sunt supravegheate de un cardinal, o altă cutie de secrete. Se spune că pot intra doar cercetătorii care au un scop întemeiat şi doar cu permisiunea Papei.

Este cea mai misterioasă instituţie din statul papal. Cei aproape 50 de km de rafturi pline cu documente au reputaţia de a ascunde informaţii despre scandaluri în care au fost implicate personalităţi importante, secrete şi descoperiri dintre cele mai şocante, toate păstrate în siguranţă de-a lungul a secole de tăcere şi discreţie. Chiar dacă cercetătorii au acces la arhive încă din 1881, acestea rămân închise pentru public.

8. Clubul 33

Din 1967 Walt Disney a simţit nevoia să deschidă un loc special unde să bine dispună sponsorii şi alţi oaspeţi. După moartea sa, cei de la Disney Land au hotărât să transforme Clubul 33 într-unul destinat exclusiv membrilor speciali şi invitaţilor lor. Clubul este situat în inima Pieţei New Orleans, la Disney Land. În iunie 2007, lista de aşteptare pentru cei care doreau să devină membri era veche de 14 ani. Ea a fost închisă în aprilie/mai 2007 şi nimeni nu ştie cum poate avea acces în clubul lui Walt Disney.

7. Moscow Metro-2

Rusia are un sistem de linii de metrou paralele cu cele ale metroului public din Moscova. Lungimea Metroului 2 se zvoneşte că ar depăşi-o pe cea a celui public. Se spune că ar avea patru linii şi are o adâncime de la 50 până la 200 de metri şi că face legătura între Kremlin şi cartierul Serviciului General de Securitate, aeroporul Vnukovo 2 şi un oraş subteran la Ramenki, la care se adaugă alte locuri de importanţă naţională. În anii '40 Stalin a creat tunelurile în cazul unui război nuclear. In 1994, mai mulţi muncitori care au săpat în zonă au găsit accidental urme ale sistemului subteran. Cu toate acestea, nu au fost făcute publice mai multe informaţii.

6. White's Gentlemen's Club

White's este un club londonez al gentlemenilor, construit pe Strada Chesterfield în 1693 de un imigrant italian, Francesco Bianco.. La început, aici se vindea ciocolată caldă, o delicatesă rară pe care nu şi-o permitea oricine. Apoi s-a transformat într-un club al gentlemenilor tineri, de bani gata. Astăzi este cunoscut mai mult ca un loc de socializare şi jocuri de noroc. Nici despre acest club însă, nu sunt amănunte legate de cum poţi să devii membru.

5. Aria 51

Aria 51 este cunoscută pentru natura secretă şi incontestabila legătură cu fenomenele neobişnuite. Aria 51 a devenit un punct de interes pentru teoriile moderne legate de OZN-uri. Localizată lângă Lacul Groom, este o mare bază militară secretă care susţine dezvoltarea testelor experimentale şi a sistemelor de arme. Perimetrul de securitate este păzit de forţe militare private. Baza nu apare pe nicio hartă publică a Statelor Unite. Cine încearcă să intre în aria de securitate riscă să fie ucis..

4. Camera 39

Camera 39 este una dintre cele mai ascunse organizaţii din lume. Misiunea ei: să obţină susţinere străină pentru regimul nord-coreean al lui Kim Jong II , liderul suprem al Coreei de Nord. Puternica entitate care există de zeci de ani, este bănuită că ar scoate fonduri din contrafaceri si contrabanda cu droguri si arme. Banii sunt folosiţi de Kim, potrivit experţilor, numai ca să cumpere loialitatea oficialilor de rang înalt şi să păstreze controlul asupra ţării. Se spune despre Camera 39 că este localizată într-o clădire a Partidului Muncitorilor din Pyongyang.

3. Marele Altar Ise

Marele Altar Ise este considerat unul dintre cele mai sacre locuri din Japonia. Dedicat zeiţei Soarelui, Amaterasu, este cunoscut încă din anul 4 î.H. Altarul este dărâmat şi reconstruit o dată la 20 de ani, ca parte a convingerilor Shinto despre moarte şi reînnoire a naturii. Singurele persoane care au acces în templu sunt membrii familiei regale şi înalţii preoţi.

2. Mount Weather

La 74 de km distanţă de Washington DC, există o bază militară secretă, localizată în adâncurile unui munte, lângă o localitate rurală Bluemont, Virginia. Mount Weather este un adevărat oraş subteran, adânc săpat în pământ, cu apartamente, străzi, cafenele, spitale, un sistem de purificare a apei, clădiri de birouri, un mic lac cu apă proaspătă din izvoarele subterane şi chiar o televiziune. Toate controlate de Agenţia Federală a Managementului de Urgenţă. În cazul unui război nuclear, preşedintele, cabinetul sau şi restul Biroului Executiv s-ar putea muta în Mount Weather.

1. Menwith Hill

Este un loc cunoscut pentru legăturile cu reţeaua de spionaj Echelon. Baza Menwith Hill este situată lângă Harrogate în nordul Yorkshire-ului, Anglia. Este cea mai mare staţie de monitorizare electronică din lume, care deserveşte atât Regatul Unit al Marii Britanii, cât şi Statele Unite. Aici este cheia reţelei mondiale de supraveghere electronică şi spargerea codurilor secrete, adică "hacking".

2 comentarii:

  1. Curiozitatea omului este mare dar...poate ca e bine sa nu stim niciodata ce se ascunde în Dosarele Secrete...nu ne-ar aduce decât mai multa curiozitate :) haha si atunci vom descoperi ca mai exista un top10 secrete! si ...o viata de om nu va ajunge!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, omul ambitios învata cât traieste...apoi se lasa linistea...Oare?

    RăspundețiȘtergere