Colectie de povestiri inspirate din realitatea de zi-cu-zi

31 dec. 2010

LA MULTI ANI!


Clinchete de clopotei, pocnete de sampanii, foc de artificii, sanatate si LA MULTI ANI! Pasiti cu bine în Anul Nou si sa ne regasim cu placere în lumea virtuala a anului 2011!

26 dec. 2010

LA COLINDAT

Era pe vremea cand iarna era iarna si pe meleagurile noastre. Albul imaculat al zapezii nu-l puteai cuprinde,unde priveai din zare in zare era o singura culoare pura: alb. Ce mai pata uniformitatea, haul de nesfarsit, era verticalitatea caselor, care contrasta si parca ranea ochiul. Iar frigul era frig, era ceva normal, ceva ce nu puteai rupe din peisaj. Sarbatorile specifice anotimpului alb nu difereau ca date sau amplitudine, insa parca erau altfel tratate si privite de noi si semenii nostri. Si daca o parte din traditii se pierd sau se schimba sensul lor pe ici ,pe colo, valoarea lor simbolica sigur a capatat alt contur, a imbracat alte forme. Si aici ma refer la faptul ca daca noi, copiii, ne multumeam la colindat cu nuci, mere, cozonac, prajiturele, astazi esti privit cu ironie de nu scoti din buzunar ceva parale.
Activitatile pentru pregatirea sarbatorilor erau diferentiate de varsta. Cei mari aveau preocuparile lor, cei mai tineri aveau alte griji, iar noi, prichindeii, invatam de zor colinde, ne formam grupurile si ne stabileam traseele. Impreuna cu vecinul si bunul meu prieten - Se, faceam parte din "gasca" lui Tache, un baietandru cu vreo 4 ani mai mare ca noi, dar mult mai dezvoltat fizic si cu un renume castigat pe bune la desele incaierari ce se iscau in cartier. Si ca un bun si expeditiv "capitan", Tache ne-a dat in primire sa colindam o straduta laterala ce se desprindea din soseaua centrala si tinea pana la parc. Am primit si o intaritura, un alt vecin, Copil il chema, mai mic cu un an ca noi. Ne-am luat ghiozdanele in spate, steaua ce a mesterit-o Se,cate un toiag si...hai la drum! Incalzirea am facut-o la parintii lui Copil, apoi la mine, apoi la Se si urma sa intram pe straduta cu pricina.
Chiar pe colt era o casa frumoasa, cu doua corpuri, imprejmuita de un gard de lemn, dublat de unul natural. Stiam casa, dar nu era in "raionul" nostru; aici locuia colega noastra Luminita, o fata zglobie, frumoasa foc, ce ne punea pe jar pe toti baietii. In casa a carei poarta era pe straduta noastra nu stiam cine locuieste. Ne-am facut curaj si cum poarta nu era incuiata, am intrat in curte, am sunat, am batut si auzind miscare. Se a pus clasica intrbare:
-Primiti cu colindul?
-Da!
Usa s-a deschis si in lumina holului am vazut o distinsa doamna, cu parul alb, de statura potrivita si cam batoasa, de parca inghitise un toiag de-al nostru.
- Vai ce ma bucur ca am oaspeti! De cand sunt singura, nu-mi prea calca pragul multa lume. Hai, lasati betele la usa ca n-am caini si intrati.
Avea o voce plina de bunatate, melodioasa, niste ochelari ii acopereau ochii si ce m-a frapat erau mainile ce nu stateau locului, de parca tot dirija ceva. Am intrat in sir, pe langa perete si am patruns intr-o camera maricica, modesta si frumos ingrijita.
-Ei, daca ati venit sa ma colindati, dati-i drumul, ne-a zis si s-a instalat pe un fotoliu aflat langa o soba de teracota.
Am inceput noi cu "Steaua sus rasare" dar n-am apucat sa cantam 4 versuri ca vocea doamnei ne-a intrerupt.
-Aoleo, dar sunteti falsi! Mai cel cu caciula, canti rau de tot! Cum te cheama?
-Bebe, doamna, i-am raspuns, ca eu eram "caciulatul".
- Ia veniti incoace, a zis cucoana si cu o vioiciune ce nu o aratase pana atunci, s-a ridicat de pe fotoliu si s-a indreptat spre peretele lateral al camerei. Acolo, surpriza, era un pian pe care - cu siguranta ce ti-o da exercitiul, l-a deschis si a actionat de cateva ori clapele, luandu-ma din prima pe mine in primire.
-Hai Bebita, canta dupa mine ! si dai de 3-4 ori cu gama si iarasi si iarasi, timp de aproximativ 30 de minute. Ei, parca-parca te apropii de realitate. Hai, ala micu, cum te cheama?
-Copil!
-Zi-i si tu, Copile!
Si a zis si el de vreo 24 de ori gama. Apoi, l-a luat si pe Se, care incepuse sa-si mototoleasca fesul de nerabdare.
-Tie cum iti zice?
-Selaru, doamna!
Dupa ce l-a cizelat si pe Se cale de vreo 15 minute,buna noasta gazda ne-a dezvaluit misterul:
-Mai dragutilor, eu am fost profesoara de muzica. Cred ca nu va supara ca va ajut sa cantati frumos. Ei si acuma sa luam colindul vostru cu "Steaua"...
Si dai la pian, noi dai din gura vreo ora si jumatate, ca ajunsesem spre final sa cantam chiar pe trei voci! Ne-am dat jos si ghiozdanele si paltoanele, ca transpirasem de atata repetitie.
-Da, acuma va armonizati frumos, e placut sa va asculte cineva! Ce ziceti ca ati mai pregatit?
-Pai "Ne dati,ori nu ne dati"- n-are de lucru Se sa raspunda
-Foarte bine, hai s-o repetam si pe asta!
Si s-a mai dus o ora din programul nostru, caci doamna profesoara nu ne-a lasat nicicum, pana n-a iesit cum a dorit dansa.
-Ei, copii, uitati, luati din cos mere, nuci, am si cozonac. Va multumesc de vizita si urari, dar este ora 23 si eu trbuie sa ma culc!
Ne-am imbracat, am bagat in ghiozdane cate ceva, am dat binete si am plecat grabiti, sa nu cumva sa se razgandeasca profesoara.
Odata ajunsi in strada, ne-am sfatuit noi ca-i tarziu sa mai continuam colindatul si am pornit spre casele noastre...
Asta a fost primul si ultimul meu colind.Totusi, lectia primita mi-a fost folositoare, la muzica luand numai note foarte bune, ba chiar prin clasa a VII-a fiind selectionat in corul Casei Pionierilor. Apoi, dintrodata, s-a naruit totul. Vocea mi-a luat-o razna, coardele vocale parca au ruginit si am devenit recunoscut ca afon notoriu, iar prin clasa IX-a, in urma unei otite cronice la ambele urechi, mi-a scazut si auzul. Asa am incheiat scurta si totodata "grandioasa" mea cariera muzicala. Acuma mai cant la onomastici "Multi ani traiasca", bineinteles in umbra altor voci mai armonioase...
Sarbatori fericite tuturor!
Vania, Gabriela Savitsky, Caius, Ana Usca, Ioan Usca, Link-ping,Vis si realitate, Daurel, Vero, Anavero, Zâna, VsR, Taclale cu Paul.

12 dec. 2010

Ciorile

Temute, dispretuite, urate, ironizate, sarbatorite, adorate, batjocorite, urmarite, vanate, exterminate, dar in cele din urma... invingatoare! Daca nu ati ghicit inca protagonistele de astazi, ei bine, este vorba despre banalele si uimitoarele pasari din familia corvidelor. Adica despre ciori. Credeati ca le cunoasteti? La fel au crezut si generatii de cercetatori in cele mai diverse domenii, cercetatori care, pe masura ce s-au apropiat de viata si obiceiurile pasarilor cu haine cernite, au descoperit nenumarate lucruri interesante despre cea care poate fi numita fara exagerare ?Maestra supravietuirii in lumea pasarilor?. Cat de interesanta este aceasta pasare, puteti concluziona singuri, dupa parcurgerea materialului de mai jos.

Pentru inceput, merita sublinat faptul ca cioara si corbul nu fac parte din aceeasi specie, iar corbul nu este perechea mascul a ciorii, dupa cum se mai crede in mod eronat. Aceasta confuzie des intalnita este asemenea celei facute de unii oameni care inca cred ca cerbul este perechea caprioarei. Corbul (Corvus corax), este de doua ori mai mare si mai solid decat cioara (Corvus corone cornix). Sunt numeroase alte diferente concretizate in obiceiuri, proportii corporale si bagaj genetic. Cele doua pasari fac parte din specii diferite, nu se imperecheaza si chiar daca, printr-un accident, ar face-o, nu pot avea urmasi. Mai mult, corbii nu suporta compania ciorilor, gonindu-le pe acestea, ori de cate ori teritoriile celor doua specii ajung sa se suprapuna.
1. La ora actuala, familia Corvidelor, din care fac parte ciorile, numara peste 120 de specii raspandite in intreaga lume cu exceptia Antarcticii.
2. In prezent, in Romania traiesc 8 specii de corvide , anume: Gaita (Garrulus glandarius glandarius), Alunarul (Nucifraga caryocatactes), Cotofana (Pica pica), Cioara de semanatura (Corvus frugilegus), Cioara neagra (Corvus corone corone), Cioara griva (Corvus corone cornix), Stancuta (Corvus monedula) si Corbul (Corvus corax)
3. Dintre toate aceste specii, cele mai des intalnite sunt cotofenele si ciorile grive, iar cele mai rare sunt alunarii si corbii.
4. Conform studiilor si estimarilor de teren realizate de ornitologii romani, cea mai mare densitate de ciori din Romania se intalneste in Campia Baraganului si in imprejurimile capitalei Bucuresti.
5. Ciorile ocupa toate arealele si nisele ecologice, de la gheturile polare, paduri de toate tipurile, campii, zone agricole, delte, munti, deserturi, pana la zone locuite de om, unde ajung chiar sa prospere.
6. Ciorile sunt omnivore. Mananca orice, fara mofturi, inclusiv hoituri si gunoaie.
7. In Familia Corvidelor, genul Corvus, reprezentat de "ciorile adevarate", adica ciorile, stancutele, cotofenele si corbii, ocupa o treime din totalitatea speciilor.
8. Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.
9. Oricat ar parea de bizar, cele mai apropiate rude ale ciorilor sunt frumoasele pasari ale paradisului.
10. Cea mai mica corvida din lume este gaita pitica din Mexic (Aphelocoma nana). Are o greutate de maxim 40 grame si o lungime de circa 20 cm. Titlul de cea mai mare corvida din lume se imparte intre corbul comun (Corvus corax) si Corbul cu cioc gros (Corvus crassirostris) din Etiopia. Ambele specii ating greutatea de 1.500 grame si o lungime de circa 65 cm.
11. Ciorile sunt sedentare de felul lor. Daca insa mancarea se imputineaza, sau conditiile meteo se inrautatesc, migreaza in masa.
12. Ciorile sunt pasari foarte sociabile, deseori clocind in colonii care pot atinge mii de exemplare. In Scotia a fost indentificata o colonie de ciori unde traiau peste 65.000 de exemplare.
13. Spre deosebire de marea majoritatea a pasarilor, ciorile nu se tem de om, ci au invatat se traiasca in apropierea oamenilor, profitand deseori de pe urma lor.
14. Ciorile depun de obicei intre 4-7 oua. Daca au mancare din belsug, pot avea o ponta chiar de 10 oua.
15. Din punct de vedere al importantei pentru om, ciorile au un impact neutru. Adica, desi sunt recunoscute drept pasari folositoare agriculturii, care se hranesc cu multe insecte daunatoare pentru culturile agricole, studiile au demonstrat ca ciorile fac in mod egal pagube, ciugulind cantitati importante din plantele pentru uz alimentar.
16. Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada, si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.
17. Proportia dintre creier si volumul corporal, in cazul ciorilor, este cea mai mare in randul tuturor speciilor de pasari. Proportia in cauza este egala cu cea prezenta la maimutele antropoide si cetacee. Singura vietuitoare care are proportia creier-volum corporal mai mare decat a ciorii, este insasi omul!
18. In testele de inteligenta efectuate pe caini, pisici, porci si ciori, cele din urma au iesit invingatoare fara probleme. Mai mult decat atat, un studiu de mare anvergura, efectuat in anul 2004, a scos la iveala ca banalele ciori sunt la fel de inteligente ca cimpanzeii bonobo. Cu alte cuvinte, ciorile sunt cele mai inteligente fapturi de pe planeta dupa oameni, ocupand locul 2 la egalitate cu cimpanzeii si delfinii!
19. Cotofana se numara printre putinele vietuitoare care se recunosc pe sine daca se vad in oglinda!
20. O cioara a fost observata cum se hranea cu nucile pe care initial nu putea sa le sparga. Ingenioasa pasare aseza nucile pe o autostrada astfel incat autovehicolele treceau peste ele. Dupa aceea, cioara poposea tacticoasa hranindu-se linistita. Pasarea era atat de inteligenta, incat plasa nucile intregi doar sub rotile masinilor de mici dimensiuni, experientele trecute invatand-o ca daca pune o nuca sub roata unui TIR, sunt slabe sanse sa mai gaseasca miezul.
21. Ciorile sunt singurele vietuitoare, cu exceptia omului si maimutelor, care sunt capabile sa se foloseasca de unelte in cautarea hranei.
22. Ciorile sunt purtatoare al teribilului virus al Nilului de Vest. De fapt, ciorile au introdus acest virus in Statele Unite ale Americii in anul 1999.
23. Corbul a devenit un simbol negativ in Europa in urma cu doar cateva sute de ani.
24. In China si Japonia, corbul este simbol al recunostintei filiale, faptul ca pasarea isi hraneste parintii cand acestia sunt batrani, fiind considerat semnul unei miraculoase restabiliri a ordinii sociale.
25. Tot in Japonia, corbul este mesager divin si pasare de bun augur, vestitor al victoriei si semn al virtutii razbonice.
26. Si in Grecia Antica, corbul era considerat un simbol solar, in ciuda penajului sau negru. Dupa Strabon, corbii au fost cei care au ales amplasarea locului unde a fost construit oracolul din Delphi.
27. Tot in Grecia Antica, cioara era consacrata zeitei Atena, iar corbul era pasarea mesager a zeului Apollo.
28. In legendele celtice, corbii au adeseori un rol profetic.
29. In mitologia celtica, corbul si cioara sunt pasarile-simbol ale lui Badb si Morrigan, temutele Zeite ale Razboiului, care aveau puterea sa se transforme in ciori si sa survoleze astfel campurile unde urmau sa se desfasoare batalii.
30. La vechii mayasi, corbul era mesager al Zeului Tunetului si al Trasnetelor.
31. In Africa, corbul are rol de calauza si spirit protector, fiind considerat o pasare care previne oamenii de pericolele care-i pandesc.
32. Cel care a dat tonul "demonizarii" corbilor in Europa a fost insusi William Shakespeare, care in operele sale "Macbeth", "Julius Caesar" si "Othello", i-a portretizat pe corbi drept mesageri si exponenti ai raului.
33. In Talmudul ebraic, corbul este mentionat cu dispret ca fiind una dintre cele trei vietuitoare care s-a angajat in relatii sexuale pe perioada Potopului, fiind aspru pedepsit pentru aceste fapte. Rabinii cred ca masculul corb a fost pedepsit sa ejaculeze doar in ciocul deschis al femelelor de corb, acesta fiind singurul mod prin care corbii se mai pot inmulti, ca pedeapsa asupra incalcarii interdictiei sexuale de pe Arca lui Noe.
34. In Coran, corbii sunt prezentati drept fapturile care i-au invatat pe oameni sa isi ingroape mortii (Sura 5:27-31).
35. Cu prilejul sarbatoririi primaverii la amerindienii mandani, primul barbat al tribului avea rolul de crainic al reinnoirii: comemorand retragerea Apelor Primordiale, stang gol, vopsit in alb, avea pe umeri o mantie facuta din blanurile a 4 lupi si tinea unul sau 2 corbi morti pe cap.
36. Alchimistii au asociat intotdeauna faza putrefactiei si a materiei la negru, cu un corb, numind-o sugestiv Cap de Corb. Materia este leproasa si trebuie albita "spaland-o de sapte ori in apele Iordanului".
37. La samanii din intreaga Asie, corbul era unul dintre cei mai importanti tovarasi de drum in cadrul calatoriilor in celelalte lumi.
38. In mitologia scandinava, Zeul Odin are pe umerii sai doi corbi care-i soptesc la urechi ce se mai intampla in lume. Unul este Hugin-spiritul, celalat Munnin-memoria. In contrast cu cei doi lupi de la picioarele lui Odin care simbolizeaza principiul distrugerii, corbii reprezinta principiul creatiei.
39. In artele martiale ezoterice din Japonia, entitatile razboinice care-i inspira pe samuraii, luptatorii yamabushi sau ninja decisi sa descifreze misterele Caii Bu-Jutsu, au intotdeauna o infatisare jumatate om - jumatate corb. Denumiti Tengu, ei traiesc in lumile subtile care inconjoara Muntele Kurama, fiind condusi de catre regele lor mistic, Sojobo. Conform traditiilor nipone, Sojobo este maestrul tainic care l-a invatat pe samuraiul Minamoto no Yoshitstune (personaj istoric real), arta manuirii sabiei, tacticile de razboi si magia alba.
40. Croncanitul corbilor semnifica tandretea, fericirea, surpriza, emotiile sau furia.
41. Corbii sunt cele mai inteligente corvide.
42. Corbii care descopera un cadavru inghetat in padurile nordice, tipa inadins, rotindu-se pe cer in jurul hoitului cu scopul de a atrage ursii, rasii, lupii, pumele, coiotii, ursii sau glutonii. Mamiferele carnivore sunt capabile sa sfasie pielea inghetata cu falcile lor puternice, permitandu-le astfel si corbilor sa aiba acces la carne.
43. Corbii pot fi invatati usor sa numere pana la 30.
44. Corbii sunt singurele pasari care se joaca si fac glume.
45. Corbii sunt singurele vietuitoare, in afara de om, care aleg sa se drogheze in cautarea expresa a starilor euforice. Cercetatorii au fost socati sa descopere ca inteligentele pasari practica pe scara larga myrmecomania (din grecescul "myrmex" - furnica si "mania" - obsesie). Corbii se aseaza pe musuroaiele de furnici cu aripile si coada deschise. In prima faza, corbul lasa furnicile sa-i invadeze penajul, zdrobind cateva printre pene. Odata acoperit de furnici furioase, corbul incepe sa execute un dans bizar, contorsionandu-se, cu capul intotdeauna ridicat si penele umflate. Ciocul sau este plin de saliva, iar pasarea are o mimica extaziata. Dupa circa 30 de minute, corbul isi revine se scutura de furnici, se imbaiaza si zboara relaxat. Cercetatorii banuiesc ca acidul formic eliberat de furnicile muribunde creeaza corbului o stare de euforie.
46. In mitologia romaneasca, corbul este o pasare ambivalenta. Pe de o parte, corbul prevesteste nenorociri: moarte, boli, viscol, razboi. De de alta, este un mediator ceresc intre elemente, intre vara si iarna, intre uscat si umed, intre Cer si Pamant. In basmele noastre, apare deseori drept aliat al eroului solar.
47. Corbul este prezent in heraldica veche romaneasca (corbul corvinestilor, corbul valah).
48. Inima de corb se foloseste in magia neagra tiganeasca, unde este considerata buna pentru boli grele, penele sale fiind folosite la descantat.
49. B. P. Hasdeu nota in scrierile sale despre romanii care cred ca "cioara este paserea tiganului, ca e obraznica ca el".
50. Ciorile au o zi rezervata in calendarul popular romanesc. Martea Ciorilor este una din zilele de marti din carnelegi, ultima saptamana inaintea lasatului de carne, tinuta "pentru ca ciorile sa nu strice semanaturile", dupa cum atesta Tudor Pamfile in lucrarea Agricultura.
51. O legenda in Moldova ne spune ca: "Cioarele, pentru ca mananca tot felul de semintiuni, trebuie sa duca fel de fel de semintiuni la o manastire de calugari - toti sfinti - si care se afla pe niste ostroave, si nu poate nici cum sa se intalneasca cu oamenii din lumea asta. Calugarii acestia traiesc numai din ceea ce li-aduc cioarele. De aceea, cand lipsesc vara cioarele, ele-s duse sa-si faca datoria lor", Artur Gorovei, Credinti.
52. In folclorul romanesc, cotofana (foto jos), o ruda apropiata a ciorilor, este un simbol feminin prin excelenta. Lumea satului conoteaza insa nu atat varsta pasarii, cat comportamentul: femeie galagioasa, guraliva, turbulenta si agasanta. (M. Coman, Mitologie Romaneasca).
54. Corbii sunt singurele pasari care nu se tem de furtunile puternice. Cand se starneste o astfel de furtuna si celelalte pasari stau ascunse, corbii sunt singurii care au curajul sa zboare, jucandu-se fara griji in vantul puternic, dandu-se peste cap si executand manevre acrobatice de zbor.
55. Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.

In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese "regimentul tuciuriu". De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca "Curajos ca cioara-n par".
56. Ciorile din Romania s-au inmultit foarte mult in ultimii ani, devenind un factor de dezechilibru ecologic. Cauza consta in impuscarea si combaterea irationala a uliilor porumbari, soimilor calatori si dunareni, acvilelor si bufnitelor mari, singurii dusmani naturali capabili sa rareasca eficient numarul ciorilor. In lipsa acestor pasari de prada redutabile, ciorile se inmultesc fara probleme, ajungand sa provoace pagube considerabile.
57. Carnea de cioara este comestibila, fiind pe lista a numeroase restaurante exclusiviste din occident.
58. Credeti sau nu, dar carnea de cioara este mai sanatoasa decat carnea de porc. Conform unui studiu efectuat in anul 2005 de catre o echipa de cercetatori germani, carnea de cioara are mult mai putine toxine si compusi reziduali decat carnea de porc.
59. Carnea de cioara se consuma in trecut in randul multor comunitati tiganesti sarace din Romania, dupa cum citeaza in lucrarea sa de capatai, reputatul si regretatul scriitor si gastronom, Radu Anton Roman. Acesta aduce drept dovezi, marturiile unui tigan batran, pe numele sau Mai Pampu ,care declara ca: " La Luncanii Ludusului, in vreme de primavara tarzie, facem tocanita si prajeala dar si alte bucatele o tara gustoase din ciori tinere. Nu-i greu sa le prinzi, mai rau e ca ne vede lumea si ne rade, da' rade degeaba, ca ciorile-s mai curate ca rata ori gasca". Tot in lucrarea "Bucate, Vinuri si Obiceiuri Romanesti", autorul citeaza ironia locuitorilor de alta data din Popesti Leordeni, care considerau ciorile drept "porumbei tiganesti".
60. Toate corvidele se imperecheaza pe viata un cu un singur partener. Fidelitatea ciorilor si a corbilor este atat de mare, incat nu isi cauta alt partener decat daca cel actual a fost ucis sau capturat.

3 dec. 2010

Exercitiu cu degetele

Urmatorul exercitiu cu degetele elimina stresul in proportie de 100%... GARANTAT.

10 minute zinic.

Nu-mi vorbi de sport, masaj...
Acest simplu exercitiu elimina stresul...

28 nov. 2010

Calming the BABY

Va rog sa votati preferatul
Concurentul Nr. 1

Concurentul Nr. 2

Concurentul Nr. 3

24 nov. 2010

Sunteti salariati? de care categorie?

Categoria 1. Salariul CEAPA: il vezi, il iei in mana si incepi sa plangi.
Categoria 2. Salariul NENOROCIT: nu te ajuta cu nimic, te face sa suferi dar nu poti trai fara el.
Categoria 3. Salariul DIETETIC: te face sa mananci din ce in ce mai putin.
Categoria 4. Salariul ATEU: te indoiesti de existenta lui.
Categoria 5. Salariul MAGIC: faci cateva miscari si dispare.
Categoria 6. Salariul FURTUNA: nu stii cand apare si nici cat tine.
Categoria 7. Salariul UMOR NEGRU: razi ca sa nu plangi.
Categoria 8. Salariul FANTOMA: nu-l vezi niciodata...

19 nov. 2010

Sfat bun

Daca nu aveti bani pentru a va instala acasa un sistem de securitate, atunci macar asa ceva trebuie neaparat sa aveti!!! :)))
video

17 nov. 2010

Si totusi...

Trebuie sa recunoastem: asa un câine la casa omului, este o comoara! ;)
video

16 nov. 2010

Simple întrebari!

Oare am nevoie de compania unui catelus simpatic, care sa ma astepte cuminte când ma întorc de la servici?!

Oare e bine sa ai copii?!

13 nov. 2010

Scrisori catre Mos Craciun

Un sondaj printre scrisorile adresate lui Mos Craciun, arata ca 99% dintre barbati îsi doresc un singur cadou, o telecomanda:

7 nov. 2010

Portie de râs pentru duminica

Politistii se duc in excursie cu un autocar cu doua nivele
La nivelul de jos ofiteri si la nivelul de sus subofiteri.
La un moment dat se aud urlete de la nivelul de sus, iar sefu` se duce sa vada ce se intampla
-De ce urlati in halul asta?
-NOI NU AVEM SOFER !!!

volvo-hybrid-double-decker-bus-london1.jpg

Doi betivi:
- Ba, tu care boala crezi ca este mai grava, Parkinson sau Alzheimer?
- Io zic ca mai bine este sa ai Parkinson.
- De ce?
- Pai mai bine versi jumatate de pahar pana il duci la gura, decat sa uiti unde ai pus sticla.

untitled1.jpg
Cafea de criză.....

Se ia o boabă de cafea, se leagă cu o aţă, şi se scufundă de 2-3 ori în ceaşca cu apă fierbinte.
La fiecare 3 cafele se schimbă aţa...

coffe.jpg
Cum te numesti? Intreaba medicul.
- Popopopa Mamamamarin.
- Esti balbait?
- Nu, tata era balbait, iar ala care mi-a scris certificatul era un cretin.

ev_dragobete_b.jpg

Maria la vrajitoare:
- Ma iubesc doi barbati. Spune-mi cine din ei va fi norocosul?
Vrajitoarea pune cartile, apoi se uita atent la ea si spune:
- Cel ce va avea noroc va fi Vasile - te vei casatori cu Ion.

glob.jpg

Un preot explică la ora de religie:
- Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coastă din Adam a creat-o pe Eva..
- Părinte, îl întrerupe un elev, tata spune că ne tragem din maimute.
- Ascultă, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu mă interesează. Eu vorbesc în general.

omul_maimuta.jpg

O calugarita se duce la maica stareta:
- Maica stareta, am fost violata, ce sa fac?
- Bea un ceai de pelin fara zahar, ii raspunde aceasta.
- Si-mi voi recapata cinstea si puritatea?
- Nu, dar iti va disparea satisfactia de pe chip.

maica-teresa-film.jpg

Cu cine se culca femeile?

Pana la 14 ani cu papusile, de la 15 la 35 cu cine vor, de la 35 la 45 cu cine gasesc, de la 45 la 55 cu cine le doresc, de la 55 la 65 cu geamu deschis, de la 65 la 75 cu usa deschisa, iar dupa 75 mor din cauza curentului....


80502_viata_barbatilor.jpg
Unul dintre pasagerii de pe vapor ii atrage capitanului atentia ca pe o insulita e un om zdrentaros care sare si da din maini langa un foc.
- Cine e tipul? Ce-o fi cu el?
- Nu stiu, zice capitanul, insa de cate ori trecem pe aici se bucura nespus!

robinson-crusoe.jpg

2 nov. 2010

Prin ochii copiilor

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei" - Sabina Dallu, 12 ani
"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." - Felix Roncea, 12 ani

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia Draghia, 9 ani

"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe urate." - Arcadie Martin, 8 ani

"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa
navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina
Stoian, 11 ani

"Cand il ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne sunt rude." - Catalina Opaina, 14 ani

"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca Barbulescu, 14 ani

"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul
vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani

"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." -Matei Filimon, 14 ani

"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la
corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."- Tudor Matache, 12 ani

"E bine ca atunci cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani

"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se
pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au lipit-o de trup, cum fac alti oameni" - Paul Paun, 12 ani

"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani

"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul, adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu

"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." - Roxana Chis, 10 ani

"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa" - Leon Alexandru Gutu, 8 ani

"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu
suferinta" - Ion Martin, 10 ani

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as
intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani

"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria Badea, 12 ani

1 nov. 2010

Octavian Paler - Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam
ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe c
ineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

24 oct. 2010

Un altfel de dictionar

PRUDENT = pasta de dinti cu extras de prune
MONOLOG = olog de un picior
BIOLOG = olog de ambele picioare
SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexolog)
AMÂNAT = fara mâini
ÎNCHINARE = transport catre China
ÎNVINUIRE = procesul de fermentare a mustului
ÎNFOCARE = transformare în foca
GHINIOANE = varianta moldoveneasca pentru ardelenescul "Bine,Ioane
ÎMPRASTIERE = rezultatul procesului prin care betivii se fac prastie
BIZAR = zar dublu
MACEL = mac mic
MICROSCOP= scop marunt
ÎNVIORAT = Prevazut cu vioara
LESINA = pe unde merge "le tren"
MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri
CIMBRU - marca postala din Banat
BIRMANIA - predispozitie maladiva a unui ministru de finante de a pune noi taxe si impozite

17 oct. 2010

"PLAZA DE ESPAÑA"

Inscriptie din Sevilla

Societatea este astfel:


Cel sarac munceste

Cel bogat il exploateaza

Militarul ii apara pe amandoi

Contribuabilul plateste pentru toti trei

Vagabondul se odihneste pentru toti patru

Betivul bea pentru toti cinci

Bancherul ii excrocheaza pe toti sase

Avocatul ii insala pe toti sapte

Doctorul ii omoara pe toti opt

Cioclul ii ingroapa pe toti noua

Politicianul traieste de pe urma tuturor celor zece...

15 oct. 2010

De doua ori H si un O


Astazi ese BLOG ACTION DAY - WATER
(info aici)

Literatura clasica din doua-trei miscari de maus

Viata moderna nu ne permit sa investim timp pentru citirea de carti bune. De aceea va trimit un scurt rezumat al catorva carti clasice, ceea ce va va permite sa fiti considerat un intelectual :)))

Madame Bovary/ Gustave Flaubert(778 pagini)
O femeie care isi inseala sotul cu cofetarul, laptarul, postasul, farmacistul, proprietarul unei pravalii de obiecte de croitorie, un vecin bogat, intra in depresie, inghite otrava si moare.
Sfarsit.
Razboi si Pace / Tolstoi (1200 pagini)
Un tanar nu vrea sa mearga la razboiul unde Napoleon cucereste Moscova pentru ca e indragostit. Prietena tanarului se casatoreste cu altul
Sfarsit.

In cautarea timpului pierdut / Marcel Proust (1600 pagini)

Un tanar astmatic sufera de insomnii pt. ca maica-sa nu-l saruta inainte de culcare. A doua zi (pag. 486, vol 1) el mananca o prajitura si scrie o carte. In aceeasi seara (pag. 1344, vol 4) are un atac de astma pt. ca prietena lui refuza sa-I sarute. Totul se termina cu un mare bal (vol. 7) cand deja cu totii sunt batrani.
Sfarsit.

Romeo si Julieta / William Shakespeare (268 pagini)

Un tanar si o tanara se indragostesc ca nebunii dar familiile lor declara ca asta e o dragoste interzisa. Cele 2 familii se lupta unii cu altii cu cruzime si sunt multe victime. Un preot are o idee tampita si tanara pereche de indragostiti moare cand beau otrava in loc de somnifer.

Sfarsit.

Hamlet /William Shakespeare(320 pagini)

Un print care suferea de insomnie se plimba pe zidurile fortaretii si intalneste stafia lui taica-sau care ii destainuie ca a fost ucis de unchi, care se culca cu mama lui si ca omul lui de incredere este tatal iubitei lui, care intre timp se sinucide cand afla ca printul i-a omorat tatal. Pentru a se razbuna pe unchiul care i-a ucis tatal si s-a culcat cu mama lui, printul il omoara pe unchi, dupa ce a stat de vorba cu un craniu. El insusi e ucis de fratele iubitei care a innebunit si s-a sinucis.

Sfarsit.

Oedip rege / Sofocles (620 pagini)

Un nebun nu asculta de spusele unui orb, isi omoara tatal, si o mananca pe maica-sa dupa ce i-a scos ochii. Din aceasta cauza, dupa cateva sute de ani au aparut psichoanalistii care-ti dovedesc ca tu mergi pe aceeasi cale si iti scot ochii la fiecare intalnire.

Sfarsit.

Othello /William Shakespeare (440 pagini)

Un rege tampit are un bastard de prieten care se supara pe el pentru ca nu-i da un job de functionar public si, ca sa se razbune, il convinge ca nevasta-sa il inseala. Regele il crede si o omoara pe regina. Imediat dupa accea descopera ca ea nu l-a inselat, il aresteaza pe ticalos si se sinucide.

Sfarsit.

Buuun!!! Acum ca ai economisit cel putin 500 de dolari si citirea a peste 5000 de pagini, poti sa citesti linistit ziarul sau sa continui sa misti maus-ul fara mustrari de constiinta :)))



7 oct. 2010

A fi sau a nu fi...

online!?! Ce avantaje si dejavantaje ofera un laptop cu camera-web intergrata ...
video

25 sept. 2010

Andrei Plesu, Scrisoare deschisa :

Candva printesa Ileana a spus "Romania este singurul loc unde succesul nu are succes"

Dar depine de NOI TOTI sa schimbam aceasta stare de lucruri!

Andrei Plesu, Scrisoare deschisa :

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor.
Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.
La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica "milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba.
NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national.

Si tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra... Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii "profesionisti sau amatori" vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste.
Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul.

Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale.
Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta…

Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.
Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sunt apocaliptic.
Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intai ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu!
De-abia astept sa fiu contrazis.

16 sept. 2010

Mesaj de la un necunoscut despre România

"Am terminat turul mare al Romaniei, in total 2100 de km parcursi in 5 zile. Am fi vrut noi sa ne permitem cel putin inca o zi pentru a ne delecta cu Bucovina, una pentru Maramures si una pentru Cazanele Dunarii, insa asta este, sa fim multumiti cu ce am vazut.

Concluzii ar fi multe, insa le-am limitat la cinci. Sper sa va dea de gandit, asa cum mi-au dat si mie:
1.
Nu exista o sigura Românie
Traim cu impresia falsa ca suntem un singur popor, cu identitate nationala clara si cu o istorie similara. Nimic mai fals. Citind despre istoria locurilor pri
n care am trecut ne-am reamintit de zecile de razboaie duse de romani contra romanilor, de jafurile, violurile si uciderile in masa facute de moldoveni contra ardelenilor si viceversa.

Dar si de frumusetea traditiilor diferite ale unor populatii locale despartite de multe ori doar de un munte, precum si de greutatile enorme la care au fost supusi inaintasii nostri intr-o zona tampon intre marile imperii
.


A trece in doar 5 zile prin 6 mari regiuni istorice: Bucovina, Maramures, Tara Oasului (Satmar), Crisana, Banat si Oltenia te ravaseste, fie si numai prin faptul ca iti sar in ochi diferentele de port, de constructii si de gandire dintre zone pe care altminteri le numesti, cu aroganta unui bucurestean: provincie.


Exista mai multe Romanii, evident cu linii comune si cu o limba comuna, insa traiul in fiecare zona este diferit si inca mai curge intr-o cu totul alta viteza decat la oras. Chiar si orasele mari din 'provincie' sunt mult ramase in urma Bucurestiului ca viteza de dezvoltare, chiar daca de multe ori sunt de 2-3 ori mai frumoase cu centrul lor istoric redat pietonilor. Suntem o tara cu mai multe viteze, asta e clar.


2. Avem o tara de o frumusete inexprimabila
Natura este foarte bogata in Romania. Odata iesit din praful Baraganului mergi sute de kilometri pe dealuri si prin vai marginite de munti, dand peste tot cu ochii de verdeata, de paduri, de fanete verzi, de rauri nenumarate. N-o fi chiar Elvetia, insa orisicat.


Plimbarea pe Riviera Romaniei de la Cazanele Dunarii iti lasa un sant adanc in minte si in inima, trebuind sa te ciupesti ca sa iti dai seama ca nu visezi si ca esti in Romania. Doar starea jalnica a asfaltului te trezeste la realitate.

Chiar si casele din aceste zone sunt mari, bine ingrijite, renovate si pline de oameni gospodari. Si intr-un an de seceta ca acesta, fructele tot se fac, porumbul si granele tot cresc si apa tot e din belsug.

Ai crede ca esti intr-o tara cu oameni multumiti. Dar...

3. Ne batem joc de ce avem

Mergem cu 100km/h in satele din Moldova si Banat pentru ca Politia nu-si face treaba. Dam foc la miriste in disperare, pentru ca e mai usor si nu ne pasa de fumul care ne intra in nas, gat, ochi si case. Aruncam gunoaie, ambalaje si umplem de mizerie orice ochi de apa lasat de Dumnezeu. Lasam pe sosea cainii si pisicile nascute in ograda, caci Doamne-feri sa ne castram animalele de curte, pe care oricum le tinem intr-un lant de 1 metru, chinuindu-le.

Ne petrecem mare parte a timpului stand si band ce a produs pamantul un an intreg, pana ne pierdem mintile. Si odata iesiti din betie, muncim mult si prost. Nu stim sa facem turism, amestecand pensiunile turistice cu locuinta personala, facand confuzie intre arhitectura traditionala modernizata si casele tip supermarket, reparand ani in sir niste drumuri care se incapataneaza sa ramana rupte si mai ales privind cu nepasare cum ne cad cladirile lasate mostenire de niste austrieci, nemti si unguri demult plecati de pe aceste meleaguri.

Avem o istorie bogata, romantica si oricand romantabila, dar ne incapatanam sa-l vindem doar pe Dracula, si pe acesta vulgarizandu-l la extrem. Ne taiem padurile, facem pasunat excesiv, lasam pamantul in parloaga, umplem de betoane orice colt de verde si furam orice caramida din cetatile veci de secole, ca oricum nu le mai trebuie.

Dar suntem dreptcredinciosi, vizitand cu miile manastirile mici si umile lasate de inaintasi, in timp ce Biserica ridica acum numai si numai megaconstructii dedicate unui dumnezeu pierdut pe undeva printre betoane si masini de lux ale popimii. Am uitat ce inseamna frumusetea florilor de langa bisericile vechi si mai ales am uitat ce inseamna frumusetea modestiei.

Ne batem joc de ce avem pentru ca traim doar pentru prezent, doar pentru azi, incapabili sa privim macar cu 10 zile in viitor.
Si e pacat, caci...
4.
Nu ne cunoastem istoria
Din aceasta cauza suntem condamnati sa repetam greselile trecutului. Habar n-aveam de marimea si splendoarea Cetatii Neamtului. Il tineam minte pe Stefan cel Mare doar ca pe un om mic de stat si iute la manie care mai trantea cate o manastire imediat dupa ce mai omora niste turci sau iubea o ibovnica. Un general de osti priceput si cam atat. Stiu mai bine istoria occidentala decat cea a Romaniei, si asta dintr-un protest subconstient la adresa indoctrinarii nationalist-comuniste practicate in scoala.

Dar inainte de a practica grimasa si de a da cu flegme la adresa propriului popor ar trebui sa stim cat mai precis ce am fost, ca sa stim ce suntem si ce vom fi. Fara a face acest exercitiu vom continua sa fim dusi de colo-colo de orice vant venit din afara.

Am ramas impresionat de complexitatea statului moldovean sub conducerea lui Stefan, de constructiile masive intinse pe o arie extrem de mare, de bogatia traiului din Tara de Sus ca si de ingeniozitatea militara de care a dat dovada in fortificatiile realizate in urma cu secole, cu nimic mai prejos de cele similare din Occidentul acelei vremi.

Dar am ramas si mai impresionat de cum s-a ales praful de tot ce a facut din cauza unor urmasi nedemni si de cum conflictele care aruncau romani contra romani au fost mai dese si mai sangeroase uneori decat invaziile ruse, austriece, unguresti, poloneze sau turcesti in zona.

Am citit mai multa istorie romaneasca in 5 zile decat am facut-o in ultimii 20 de ani si inca ma mandream ca stiu destula. E pacat, caci lasand la o parte filmele batoase si istoria prefabricata predata in scoli, trecutul nostru ca popor are toate elementele unei adevarate saga, care poate fi foarte usor ecranizata intr-un mod modern si la un nivel profund uman. Subliniez: uman, nu nationalist-decorativ, cum inca se practica!

In fine, nu ne cunoastem nici macar inaintasii personali. Cati dintre noi stiu macar numele strabunicilor lor, ca sa nu mai vorbesc de ocupatia lor, de istoria lor sau de framantarile si traiul lor? Cati dintre noi se intereseaza de asa ceva?

Sa mai spun ca in Anglia sau alte tari europene iti poti trasa linia genealogica uneori mergand pana pe la 1200? Un popor si o populatie fara istorie este condamnata sa fie asimilata de catre cultura mai puternica, si asta pentru ca ii lipseste o identitate reala, iar din aceasta cauza cadem intr-o imitatie ieftina. Pana cand?!

De ce sa nu insistam pe lucrurile care ne definesc si care sunt unice in Europa, de ce sa nu le scoatem in fata nu pentru straini, ci mai intai de toate pentru noi insine, nu pentru a vedea ce cred altii despre noi, ci pentru a ne convinge sa nu mai credem atat de rau noi insine despre noi!
5. Am putea avea foarte mult cu un efort foarte mic
Daca nu am mai arunca gunoaie in jurul nostru, nu ar trebui sa mai dam bani pentru curatenie si ne-am bucura de padurile si poienile si apele la fel de frumoase ca in Elvetia. Daca am matura in fata curtii si daca am strange praful si molozul de pe urma constructiilor nu am mai suferi de astm. Daca am secera miristea si am folosi paiele ramase ca ingrasamant nu am mai sta in nori de fum. Daca nu am mai creste porcul in batatura ci ne-am uni fortele si pamanturile in ferme agricole am iesi din agricultura de subzistenta si am exporta produse bio, cu mai multi bani pentru acelasi efort (asta se face deja in anumite zone din nordul tarii).

Si daca am repara vreo 2000 de km de drumuri nationale nu am mai avea nevoie de autostrazi extrem de scumpe, iar daca am investi in vreo 300-400 de pensiuni si hoteluri de 20-40 de locuri fiecare am incepe sa scoatem din saracie zone de o frumusete unica in Europa.

Cat inseamna asta, 2-3 miliarde de euro pentru drumuri si inca 500 de milioane pentru pensiuni? Mai punem 200 de milioane pentru repararea cetatilor care stau sa cada (rusine, Oradea!!). Adica o transa de imprumut de la FMI pe care n-o mai tocam pe bani de pensii si functionari gavati? Adica 10-15% din banii de la UE? Dar cate ne-ar aduce, de la cei 400.000 de turisti in plus pe an pana la cele 10.000 de locuri de munca intr-o economie reala, basca inca vreo 10.000 datorate serviciilor conexe si intrari de valuta de aproape 1 miliard de euro pe an. O investitie recuperata in cel mult 6-7 ani, e chiar asa de greu de inteles si de facut?!

Sunt extrem de curios cu ce impresie vor ramane cei de la Top Gear dupa ce vor traversa Romania in cele cateva zile in care filmeaza pe aceste meleaguri.

Noi am ramas cu o impresie amestecata, imposibil de reprodus in putine cuvinte. O apreciere pentru frumusetea locurilor, pentru frumusetea unora dintre oamenii care o locuiesc, cat si pentru faptul ca poti sa faci turul unei tari europene superbe cu doar 200 de euro, bani in care incluzi si motorina si cazarea si mancarea.

Dar si cu amaraciunea ca avem inca zeci de diamante care stau aruncate in fata porcilor. Oare ne vom reveni la timp pentru a le pune in valoare cum se cuvine?